12 sept. 2008

Viata vazuta de pe bicicleta

De cand am inceput sa merg mai des cu bicicleta am realizat ca incepi sa observi unele lucruri care multa vreme ti s-au parut absolut obisnuite. Ai timp sa te gandesti la ceea ce ai vazut si ai timp sa analizez ce-i de facut, asta in cazul in care este ceva de facut.

In aceasta seara, ca in oricare alta, ma plimbam cu bicicleta pe pista care deseneaza conturul parcului Herastrau. Toate bune si frumoase, pana cand observ in fata mea, la vreo 200 de metri o haita de petrecareti, cu varste cuprinse intre 35 si 50 de ani (cu aproximatie, normal). Am mentinut traiectoria, crezand ca la un moment dat, doua cacaioase si un mosneag imputit, care ocupau pista de bicicleta, vor face apel la cele mai simple gesturi de curtoazie si se vor feri din calea mea... nu mare mi-a fost mirarea cand cei trei nici nu m-au bagat in seama, si am fost nevoit sa intru eu pe iarba, pentru ca restul cetei de chefuitor ocupau tot trotuarul. Cand am revenit din nou pe pista, am gresit abordarea micii borduri si am fost foarte aproape de o intalnire tête-à-tête cu asfaltul.

Dupa ce am trecut de ei fierbeam in sinea mea, gandindu-ma ca ar fi fost indicat sa ma intorc si sa le spun cate ceva despre bunul simt sau despre o complezenta, care este un deziderat pentru realitatea cotidiana. Nu am facut asta, ci mi-am continuat siesta nocturna cu mainile strans incordate pe mansoanele din cauciuc anti-derepant. Oare este atat de greu sa vezi acele doua linii galbene si desenele pe care este, fara dar si poate, prezenta o bicicleta? Este oare intr-atat de imposibil sa te feresti un pic,atunci cand tu si cu prietenii tai ocupati tot trotuarul? Eu sincer nu inteleg cum atat de multi oameni, adunati la un loc, pot impartasi aceeasi parere referitor la cele mai banale reguli de eticheta. Ma gandesc ca totusi la o varsta inaintata incep sa se aseze unele lucruri si incepi sa realizezi ce nu ar trebui sa faci, insa cu parere de rau grupul vesel, care mi-a scos peri albi in aceasta seara, reprezinta tocmai exceptia.

De fiecare data cand sunt pus fata in fata cu astfel de situatii ma gandesc sa fac ceea ce orice om normal ar face, adica sa dau si mai tare la pedale si sa intru direct in ei, fara nici un considerent la adresa lor. Lucrul asemanator il simt si atunci cand cineva parcheaza pe toate latimea benzii, atunci fiind insa impulsionat de dorinta malitioasa de a scoate cheile din buzunar si sa ii las o amintire celui care a avut amabilitatea. Dar, inainte sa fac toate aceste lucruri, ma apasa un sentiment foarte grav de vinovatie, ca si cum eu as fi de zece ori mai vinovat decat cel care a savarsit rautatea initiala daca continui acest cerc vicios. Aceasta insa este o discutie diferita.

Probabil ca va ganditi de ce nu am mentionat bordurile foarte inalte, praful care iti intra in ochi, urechi si nas, starea precara a unor portiuni de drumuri, procentul infim din Bucuresti acoperit de piste pentru biciclisti si multe, multe altele. Pai, pentru ca m-am obisnuit deja cu toate acestea si am invatat cum sa trec peste ele si sa nu ma mai plang.

Daca tot suntem la capitolul unde descriem lacuna celor 7 ani de acasa, pot sa va mai povestesc o chestie curioasa. Imi continuam plimbarea nocturna, cand pe bulevardul Lascar Catargiu, chiar langa statuia lupoaicei, vad un lucru care pentru multi nu ar fi insemnat mai nimic insa pe mine m-a socat. Cinci masini, toate cu preturi incepand de la 35.000 - 40.000, erau aliniate pe banda 1, cu avariile aprinse, iar proprietarii si pasagerii erau asezati la masa a unei terese localizate chiar pe trotuarul aferent bulevardului... nu stiu cum sunt altii, dar eu cand vad asa ceva mi se face pielea de gaina. Este normal ca multi sa spuna ca exagerez si sa nu inteleaga implicatiile unui astfel de gest sfidator din partea baietasilor de bani gata. Sunt foarte constient de faptul ca fiecare are perspective si perspective in ceea ce priveste un subiect sau altul, ca dovada fiind si multe articole de ale mele, care au primit niste comentarii argumentate cu "asa zic eu, si stiu super sigur ca e bine", insa in cazul de fata merg pana in panzele albe cand sustin ca este o magarie incomensurabila ceea ce s-a intamplat... In Romania valorile materiale sunt cele care de definesc ca om si ca personalitate marcanta in cercurile in care te invarti, iar daca nu te invarti in astfel de cercuri, visezi la asta. Plaiurile mioritice au evoluat de la starea de accept in fata destinului, la o agresivitate ostentativa si la afisarea luxului, astfel incat toti noi, care probabil ca nu ne-am dat acordul sa asistam la spectacolele lor odioase, totusi suntem obligati s-o facem. M-am invartit prin zona aproximativ o jumatate de ora, timp in care nici un echipaj al Politiei Rutiere nu s-a prezentat in zona, si chiar daca ar fi trecut pe acolo probabil ca nu ar fi facut absolut nimic. De ce? Pentru ca probabil unul dintre domnii soferi avea o pila sus pusa in politie, iar agentii de circulatie ar fi ales un drum sigur si fara complicatii, in fata unei alegeri corecte insa cu anumite reprecursiuni.

Asta este societatea in care traim si sociatatea de care vrem sa fugim, asta este Bucurestiul unde dispretuim cresterea corecta si promovam valorile lipsite de seva si goale pe dinauntru, asta este una dintre cele mai grave problema pe care trebuie s-o rezolvam si care nu poate fi uitata intr-un dulap sau ascunsa sub un covor gros... Dupa toate acestea, ne mai miram ca oamenii pleaca pe la "neamurile" din vest si nu mai vor sa vina acasa?


1 comentarii:

Eugen spunea...

Referitor la masinile parcate pe pistele de bicle care ocupa TOT trotuarul iti spun ca am "reactionat" si eu o data , am luat bicla in lateral stanga in mana stanga , m-am urcat pe capota si am trecut dincolo de masina , asta DUPA ce respectivul injurase biciclistul din fata mea care avusese curajul de a-l atentiona ca a ocupat nu numai toata banda de bicle , dar si tot trotuarul , astfel incat toti pietonii trebuiau sa treaca pe bulevard din cauza lui . Norocul a fost ca masina era un Cielo care avea capota mai jos , iar proprietarul a ramas impietrit cand m-a vazut si pana a reactionat eu eram departe . Sunt sigur ca i-am lasat ceva amintiri , dar eram deja nervos din cauza unei lovituri la mana din cauza unei idioate care vb la mobil si nu a reactionat in nici un fel dupa multiple clincheturi cand mergeam spre ea , pe banda de bicla si a trebuit sa o evit , julindu-mi cotul intr-un gard . Parerea mea este sa nu faceti asa decat DACA sunteti prea suparati si DACA nu exista nici un feld e intelegere , dar va garantez ca dupa asta respectivul nu va mai ocupa vreodata tot trotuarul .